Funcția principală a reactorului este îmbunătățirea funcționării sistemului de alimentare, inclusiv îmbunătățirea efectului de capacitate a liniilor de încărcare sau de încărcare, îmbunătățirea distribuției tensiunii pe liniile de transmisie pe distanțe lungi și echilibrarea puterii reactive în linie în timpul sarcinii . În plus, reactoarele pot fi, de asemenea, utilizate pentru a limita curenții de scurtcircuit, pentru a stoca energia electrică, pentru a suprima curenții de supratensiune și curenții armonici.
Principiul de lucru al unui reactor se bazează în principal pe efectul inducției electromagnetice. Există un anumit grad de inductanță în circuit, care poate preveni modificările curentului. Când un conductor este alimentat, un câmp magnetic este generat în spațiul pe care îl ocupă, astfel încât toți conductorii capabili să poarte curent sunt inductivi. Reactoarele cresc inductanța prin înfășurarea firelor într -o formă solenoidă (cunoscută sub numele de reactoare goale) sau introducerea de nuclee de fier (cunoscute sub numele de reactoare de miez de fier) pentru a preveni mai eficient modificările curentului.
În sistemul de alimentare, există două metode de cablare pentru reactoare: conexiune în serie și conexiune paralelă. Reactoarele de serie sunt utilizate în principal pentru a limita curenții de scurtcircuit și pot fi, de asemenea, conectați în serie sau paralel cu condensatoarele din filtre pentru a limita armonicele de înaltă ordine în rețeaua electrică. Reactoarele paralele sunt utilizate în principal pentru a schimba și îmbunătăți condițiile de operare ale puterii reactive în sistemele de alimentare, cum ar fi absorbția de încărcare a puterii reactive capacitive din liniile de cablu și prevenirea fenomenelor de rezonanță magnetică autocitantă atunci când generatoarele au linii lungi.
